Dac-ar fi fost după mine, aș fi făcut-o pe Alisa nevrotică în filmul lui Tim Burton, și nu pe Pălărier. Și delirul ei de tinerețe ar fi fost, firește, altceva decât visătoria din copilărie.
Cât despre cele două Regine, dacă tot este să fim inventivi, în niciun caz nu le-aș fi construit radical opuse, ci mai alchimic, mai amestecat, astfel încât să nu fie teziste (Regina Roșie se salvează, totuși, în filmul lui Burton, măcar prin prestația Helenei Bonham-Carter; în timp ce Regina Albă este atât de fără sare și piper încât nu ai ce face cu ea decât să îi mai pui oarecare făină argintie pe chip și pe păr).
Domnul Omidă ar fi putut fi un excelent companion kantian al Alisei, iar fosta pisicuță din Cheshire, o zburătoare avizată, numai bună de hălăduit cu Alisa în vechiul și noul ei teritoriu fantezist. Gemenii Tweedle mai puteau fi ionescizați puțin, atât cât să nu fie doar caraghioși, ci și dramatici. Și ar mai fi destule, aș mai avea de spus și răspus: dar atunci ar trebui să mă apuc de făcut regie, nu doar de oferit indicații prețioase, corecțiuni, bemolări etc.
În tot cazul, dacă e rost de alisoideală, e rost și de mine: dar aș pofti să fie o alisoideală de marcă și de staff deliro-oniroid, adică o fantezie tulburătoare și dusă până la capăt, nu corcită cu te miri ce din peisajul cinematografic actual. Alisanstingalisanvangalisanmus.